Grădinița cu program prelungit Ghimbav

Grădinița cu program prelungit GhimbavZilele acestea am tot văzut că circulă pe paginile de Facebook un text tare drăguț, dar în primul rând foarte adevărat și util. Da, grădinița și școala vor începe în curând și probabil, din emoțiile care ne cuprind cu toate pregătirile, atât ca educatori și învățători, cât și în calitate de părinți, uităm de cele mai mici și importante lucruri pe care trebuie să le facem.

Mai exact, să fim alături de micuții noștri. Cum putem să le fim alături? Printr-o vorba bună, o îmbrățișare, o vizită prin locurile ce urmează să le fie ‘a doua casă’? Da, de ce nu?
Cei mici sunt și ei cuprinși de emoțiile noului început: oare ce mai fac prietenii lor? Oare cum mai arată colegii cu care au împărțit jucăriile? Oare doamna mă mai ține minte? Dar oare mama mă va uita la grădiniță? Gânduri și câte mai gânduri.

Iar dumneavoastră, dragi părinți, nu neglijați puterea unor cuvinte, unor discuții între dumneavoastră și cei mici în care le explicați ce înseamnă să mergem la grădiniță, la școală. Sunt 5 sau 10 minute de discuții, dar care pot avea impact pe termen lung:

A fi foarte înalt, scund, dolofan, slab, negru sau alb nu este o glumă și nu trebuie să râdem de alți copii!
Nu este nimic rău în a purta aceiași pantofi în fiecare zi.
Dacă avem un rucsac deja folosit, poate de la un frățior/ surioara mai mare, nu este nicio problemă, el poarta aceleași vise.
Învățați-i să nu excludă pe cineva pentru că sunt „diferiți” sau nu au aceleași oportunități ca ceilalți.
Haideți să-i învățăm să fie empatici cu ceilalți și mai ales cu cei care au nevoie: nevoie de înțelegere, nevoie de o bucățică de mâncare, pentru ca nu au pachețel de acasă.
Explicați-le că tachinarea doare, nu e frumos să râdem de ceilalți, ci mai bine să ne ajutam atunci când putem și când ceilalți au nevoie.

Mergem la grădiniță, la școală pentru a ÎNVĂȚA, pentru a ne forma, pentru a cunoaște și a descoperi, pentru a ne distra, am auzit de multe ori, pentru a fi noi, o versiune mai bună în fiecare zi!

TU ŞI EU AVEM ACEEAȘI VALOARE!
EDUCAȚIA ÎNCEPE ACASĂ…